Thursday, November 12, 2009

Campania erectorală pe scena festivalului de la Mamaia

Thursday, July 16, 2009

Nici geaca lui Naumovici nu putea s-o nimerească mai bine

În sfârşit şi veşti bune dinspre clătitărie, izvorul principal al reclamelor Vodafone.

Sperăm că odată cu selecţionarea lui Leonard “Moşu” Doroftei în echipa de titulari care joacă prin reclamele Vodafone, se va face în sfârşit ordine şi disciplină. Nu se mai poate continua aşa, cineva trebuia să intervină şi să pună punctele pe i. Doroftei ar putea începe să ţină şedinţe bipumnuale cu Moga, Smiley, Cerebel, Hienă, Viezure, Guşterul sau cine mai juca în prima tură de reclame.

Pe Moga ar trebui să-l lege primul. În colţul ringului, de corzi, cu panglică roz. Şi în loc de croşee la ficaţi ar putea să-i ofere ceva mult mai delicios. Un concert cu multe trupe anonime cu melodii super tari şi de perspectivă, pe care Moga să nu le poată copia din cauză că e legat la mâini. Aaah, dulce răzbunare.

Pe Smiley ar trebui să-l fugărească până când îl convinge că era mai bine să rămână Simplu şi nu era cazul să treacă la Complicat, prin scheme copiate de la alde Justin T. (că nu vrem să ne trezim cu fanele pe aici). Dar na, tot vina lui Moga e şi aici, aşa ca hai Moşule cu lovitura aia de dreapta!

După ce termină cu Moga şi compania, Doroftei ar putea face o vizită şi trio-ului de şoc din garsoniera de la mansardă, doi băieţi, o fată şi trei posibilităţi, ştiţi şi voi, drăgălaşii ăia combinaţi la cartelă şi glume seci. Bun, în cazul fetei Doroftei trebuie să se comporte cu mănuşi, şi nu din alea cu care e el obişnuit.

Ar trebui să o oblige (vai ce cuvânt urât, hai să zicem “să îi sugereze”) să numere până la 500 de minute gratuite, din 2,7 în 2,7 şi la fiecare 10 minute numărate să trimită un SMS gratuit prin care să-şi ceară scuze că a participat la reclamele în cauză şi să promită telespectatorilor că nu se va mai repeta.

Wednesday, July 15, 2009

Plăcintă atacă caşcavalul uitat pe masă de Ridzi

Una dintre marile dorinţe ale poporului român minus Băsescu Traian s-a petrecut ieri pe la ora la care preşedintele nu mai avea speranţe să se ivească vreun motiv pentru care să apară la televizor. Nu vorbim despre integrarea României ca judeţ de periferie al Elveţiei, ci de demisia lui Moni Ridzi (lasă-ne, lasă-ne!), fata cu sutele de mii de euro date pe scena de 2 mai, sau de 2 lei.

Împinsă din toate direcţiile de spiritul eroic al politicianului plin de moralitate care nu vrea să stea pe funcţie atunci când e prins cu raţa împăiată cu euro în gură, dar şi de trupa de cascadori trişti de la curtea regelui Băsescu, Ridzi (lasă-ne, lasă-ne!) îi lasă locul de la şefia ministerului unei alte doamne cu nume sonor, viitoarea fostă ministresă a Tineretului şi Sportului, cu voia dumneavoastră, Sorina Luminiţa Placintă.

Placintă pare a fi alegerea perfectă pentru a sta călare pe ministerul care ar trebui să aibă treabă cu sportul în ţara asta. Toţi bursucii care sunt atacaţi de colegi prin vestiarele patriei (atunci când nu mituiesc vreun doctor să le dea o scutire) cu apelative mici şi grele de genul „Şunculiţă” sau „Slăninuţă” au un aliat culinar la vârful conducerii.

Totuşi, nu credem că Placintă va face vreo mare brânză. Dacă şi Placintă e varză, s-ar putea chiar să se arunce cu roşii stricate în direcţia ei. Şi presa nu va rata ocazia: „Placintă expirată” sau „Plăcintă, ce-ţi mai place să mănânci bani publici” fiind titluri de care nu ne despart prea multe zile.

Thursday, July 9, 2009

Incă o victimă a detergentului obişnuit: filmele de la PRO TV au intrat la apă

Marţi pe-nserat, cu ocazia priveghiului mondial al lui Michael Jackson, televiziunile româneşti s-au avântat să prindă din coliva megastarului. Adio Elodia, adio violuri şi porcăieli în direct, adio manelişti şi palmieri feminini siliconaţi, toţi dandiaconeştii, luizlazaruşii, chiar şi Esca, Andreea Esca, toata lumea era călare pe subiect.

Când Busu nu-i acasă, PRO TV îşi face de cap, mai ales că nu a mai stricat de ani buni orânduirea stiri cu Esca-reluări cu Seagal+Chuck Norris+Van Damme-serial de seară (în prezent, Dexter). Ştiţi imaginile cu fraţii The Jacksons Four chinuindu-se să plângă cu gândul la bănetul care îi asteapta la casierie, nu insistăm.

PRO TV avea pregatit pentru after death-ul megastarului un film simpatic, la cel puţin a 3-a auditie, Ocean’s Eleven. Spectacolul de varietăţi de la Los Angeles s-a terminat pe la 22.45, oră la care filmul cu pricina trebuia să se fi terminat. Ca să poată veni liniştite ştirile şi serialul şi Busu, corect, în ordinea clasică. PRO TV s-a încăpăţănat să pastreze ordinea şi, ca să nu-l pună pe Busu să prezinte vremea pe la 3 noaptea, a luat-o pe scurtătură, ciopârţind Ocean’s Eleven şi reuşind performanţa de a îndesi un film de două ore în 1 ora şi 10 minute. Cu tot cu puclicitate.

Cei care ştiu cam care-i faza cu filmul în cauză se vor prinde repede de ce zicem ca băieţii de la PRO au apăsat pe fast forward şi au plecat şi ei să mănânce o shaormă şi să o bârfească pe Esca. Aşadar, Ocean’s Eleven în varianta Pro Tv a fost mai degrabă un Ocean’s Eight, că pe 3 tipi din gaşca lui George Clooney nu am apucat să îi cunoaştem.

Cam asta este tot ce a trecut de cenzura protevista: George Clooney iese din închisoare, Brad Pitt este, au un plan, dintr-o dată au şi trupă de hoţi cu care să aplice planul, ajung la Vegas, apare Julia, dispare Julia, fură banii, George Clooney şi Julia rămân together, gata filmul. Busule, ai legatura.

Tuesday, June 30, 2009

Ridzi la comitete şi comiţii. N-am găsit altă rimă.

Ceva mai penibil nu cred că aţi apucat să vedeţi. Cel putin azi, până când o să apuce şi Băsescu să zică câte ceva, asta e cel mai penibil lucru. Pentru a cerceta mânăriile ministresei Ridzi (lasă-ne, lasă-ne!) o comisie parlamentară se zbate în chinurile facerii, în direct pe teve.

O comisie formată din deputaţi, colegi de partid cu Ridzi (lasă-ne, lasă-ne!) sau nu, adică de pe la toate partidele posibile şi imposibile din ţara asta. Colegii de partid încearcă tot posibilul să lungească tot ce se poate lungi.

Că nu prea are rost comisia, că regulamentul lu’ peşte prevede că acest regulament e neregulamentar, să votăm atunci regulamentul şi dacă are rost să ne întâlnim în această comisie, că de ce s-a ales sala asta mică, că masa de lucru e nu ştiu cum, că presa e în sală, că e marţi, ca e iunie, că e 2009, eh, argumente din astea logice şi bine întemeiate.

De cealaltă parte, deputaţii de prin alte partide, par mânaţi de spiritul justiţiei şi ultracorectitudinii, când de fapt sunt doar curioşi cum a reuşit doamna Ridzi (lasă-ne, lasă-ne!) să cheltuie atăţia bani fără să aibă şi ea nişte explicaţii beton care să o scoată din încurcătură, ca să nu păţească şi ei la fel. Ce, ei nu vor binele poporului?

pese: desfăşurarea LIVE a evenimentului, chez tolontan.

Friday, June 26, 2009

Avea tupeu, avea ambiţii, acum într-un birou, ce coace Ridzi?

În cazul în care aţi fost criogenaţi în ultima săptămână sau pur şi simplu aţi plecat într-un turneu de susţinere a turismului românesc prin vizitarea celebrelor mânăstiri bucovinene de pe plajele bulgăreşti, s-ar putea să nu fi auzit de fata asta: Monica Iacob Ridzi, ministresa Tineretului şi Sportului (de parca ar avea astea două ceva în comun) care pe lângă o freză a la Sigourney Weaver mototolită de alieni, s-a facut remarcată şi prin uşurinţa cu care a spart 700000 de coco pe nişte scânduri mâncate de termite aranjate în formă de scenă, pe baloane şi pixuri chinezeşti inscripţionate, toate pentru tineretul care îşi sărbătorea ziua lui internaţională, pe 2 mai.

O săptămână întreagă toată ţara a stat cu nasul în televizor ca să vadă câte mii de euro a mai dat Monica pe biscuiţi cu cremă sau fără cremă. Toată lumea călare pe subiect, un delir! Tolontan mai are un pic şi îşi dă doctoratul în Ridzi, de la Suţu avem şi noi pancarta antiministerială. Ba chiar s-a facut şi imn, ascultati şi daţi mai departe.


Suntem convinşi că dacă ar fi organizat şi ea Noaptea internaţională a tineretului, ar fi putut camufla mult mai uşor găleţile pline cu euro, fără să o vadă presa şi cetăţeanul pofticios după biscuiţi cu cremă. Până una-alta, hai toţi în cor: „DE-MI-SI-A!” Sau mult mai consacratul slogan: „Riţi, Riţi, Riţi lasă-ne, lasă-ne!”

Friday, June 19, 2009

Criza economică pe înţelesul nimănui

Contrar aparenţelor, ţara are şi ministru de Finanţe. Care renunţă seara la costumul său de pijamale cu niste ursuleţi care se joacă cu bugetul statului şi cu PIB-ul, şi vine la televiziuni ca să explice cum merge treaba în ţărişoară.

Aveţi puţintică răbdare şi luaţi de aici firul epic al discursului unui om care zice din 30 în 30 de secunde că vrea sa lămurească populaţia.

„Am venit aici să lamuresc populaţia. Creşterea economică este de -6,7%, şi cu asta închei, pe trimestrul I, semestrul I, delta BGC buget general consolidat, -2,73% din PIB, trezoreria statului, 5luni=2,2% din PIB, investiţii trimestrializate din două considerente (incertitudinea veniturilor), şi cu asta închei, măsuri anticriză: stimulat investiţia publică, evoluţia poate fi în V, evoluţie în L, în U, domnule Gâdea, creditare relaxată, băncile au lichiditate, 37,9 milioane sau miliarde, cine mă-sa mai ştie, vrem o stabilitate a cursului, când o să ne împrumutăm din nou, şi cu asta închei, să calibrăm cheltuielile, o să ieşim pe pieţele internaţionale, costul va fi favorabil, vom elibera banii în economie, vreau să lămuresc telespectatorii, salariile şi pensiile sunt la 18,5, diferenţa sunt altele, mă duc în piaţă, rambursez o datorie veche, eu vreau să lamuresc telespectatorii, deficitul, România este stat suveran, vedeţi?, o analiză trebuie să fie completă, şi cu asta închei, doar 57% sunt pe termen mediu şi lung, adică datoriile, şi ne va permite nouă să ne miscam mult mai uşor.”

Cât au înţeles oare cetăţenii care aterizau din greseala in mijlocul discursului ministerial, urcând pe telecomandă dinspre OTV către canalele erotice, cu o bere într-o mână, seminţele în alta, respectiv cu foaia de şomaj în cealaltă mână?

Monday, June 15, 2009

Când "Prima casă" nu-i acasă, şoarecii din pod joacă pe masă

Dacă Emil Boc de la Guvern nu a reuşit să explice într-o lună care e faza şi şmenul total cu Prima casă, să nu se mire că fiecare înţelege ce vrea. Luaţi de aici idee indestructibilă de afaceri pe spinarea statului:

Să presupunem că fantezia asta a lui Boc cu mulţi tineri (toţi în afară de ăia din reclama Vodafone, pentru care şi pe această cale, un mesaj cu subînţeles: De-mi-si-a! De-mi-si-a!!) burduşiţi în casele pe care si-asa nu avea cine să le cumpere, se va înfăptui.

N-ai lucrat nimic în viaţa ta? N-ai cu ce să cumperi un bilet de tramvai, o legătură de ridichi? Nici o problemă!

Ia de aici o primă casă proaspătă, tot ce trebuie să faci e să-ţi plăteşti ratele pentru creditul ăla de 60000 coco. Nu poţi? Nu vrei? Nici o problemă! După 3 rate neplătite, statul intră peste tine şi consoarta ta şi vă aruncă pe amândoi afară din pat, dormitor, casă. Statul devine proprietarul primei case, ba chiar îţi dă înapoi şi banii pe care din neatenţie i-ai plătit totuşi până atunci pe prima casă.

Schema continuă: Nu ai unde să dormi? Nici o problemă! Te duci la următoarea bancă de pe stradă, iei următorul credit de 60000 de coco, pentru a doua primă casă. Unde mai stai cel puţin 3 luni. Până când statul intră peste tine şi consoarta ta şi vă aruncă pe amândoi afară din pat, dormitor şi casă.

O să te cam plictiseşti să tot faci asta? Nici o problemă! Te duci la următoarea bancă de pe stradă, iei următorul credit de 60000 de coco, pentru a treia primă casă. Pe care o închiriezi direct. Pe 3 luni. Încasezi repede, nu tai chitanta şi aştepţi relaxat să vină statul peste tine, să te dea afară din pat, dormitor şi casă. Şi tot aşa.

Monday, June 8, 2009

Copiaţi câte un imn, ca să ajungă la toată lumea

Îl ştiţi pe naşul (n. red. angajat CFR, controlează bilete, primeşte atenţii) din reclama Cosmote, care în mijlocul unui joc inofensiv de Fazan între un grup de tineri excesiv de jolly pentru ţara în care trăiesc şi trenul în care se presupune că se află, vine cu soluţia salvatoare căutată de generaţii întregi de jucători de Fazan: nu mai închizi pe nimeni cu un „restaurant”, atât timp cât există „Ntoarcere”? Băi Cosmote, jos pălăria şi telefonia!

Fără nicio legătură vizibilă: ministerul turismului se ntoarce în atenţia publicului şi lansează pe 11 cireşar varianta de club a imnului turistic al României. Pentru cine nu vrea să ştie, să ştiţi că imnul e cântat de Loredana, Felicia Filip, Aurelian Temişan şi Emoticonul. Un papricaş cu fasole, dacă ar fi să ne întrebaţi pe noi.

Ntoarsă sau nu de la Paris, unde a organizat o şatră pur românească în faţa primăriei, ca să vadă francejii ce bine o să se simtă în concediile petrecute în Croaţia, Grecia sau oricare altă ţară de pe hartă, Elena Udrea a luat decizia de a personaliza imnul ăsta pentru fiecare categorie de cetăţeni.

Aşadar s-a plecat de la varianta oficială de manea, acum se face de club, vine imediat varianta house, rock, hard rock, jazz cu lăutari, lounge fără versuri şi fără portofele, reggae, blues de dansat la reuniunea dintr-a 6-a, minimal, un featuring cu Bulgaria. Moga le copiaza, ptiuuu, staţi aşa, cum a scăpat asta la cenzură? Moga le compune original pe toate. Hai cu paranghelia!

Thursday, June 4, 2009

Prima casă are ţigle sparte şi conducta de apă caldă fisurată

Emil Boc de la Guvern a copt şi a meşterit zile şi nopţi întregi la planul ăsta cu Prima casă. Pe scurt, tinerii porumbei îmbârligaţi într-o relaţie amoroasă (sexuală sau platonică, Guvernul nu judecă) sau doar din interes, sunt sustinuţi să-şi bage toate resursele financiare într-o casă, o primă casă, doar după ce trec pe LA nişte bănci care de-abia îi aşteaptă să le bage nişte credite.

Toată lumea bagă câte ceva. Bagă şi guvernul ceva, dar nu mai contează. Casele sunt deja construite dar nu mai avea cine să le cumpere de când Busu, Băse şi cine mai conduce ţara asta, au recunoscut că e criza, băi.

Eşecul programului se simte de departe, poate şi pentru că miroase a scorţişoară şi gogoşi cu frişcă. În fine, îl sfătuim pe Emil Boc de la Guvern să ia de aici o listă cu denumiri mai aproape de realitate, pe care nu le-ar putea primi nici de la geaca lui Naumovici.

Va avea nevoie de ele atunci când în prima casă va apărea prima ceartă, prima conductă de apă spartă, primul candelabru căzut sau direct prima bancă care să-ţi bată la prima uşă a primei case, ca să-ţi ia dracului prima casă, pentru că nu ai plătit nici măcar prima rată.

  • Prima casă nu e acasă
  • Prima "casă", unde "casă" înseamnă ţeapă
  • Cine se trezeşte în prima casa, să fugă departe de bănci ajunge
  • Cine sapă prima casă altuia cade singur în ea

Wednesday, June 3, 2009

Faliment FM prezintă: Hummer

„Ni hao şi bine ai venit oohh, tu, preamărite titan” au spus plini de bucurie micii muncitori ilegali ai viitorului şantier naval Hummer din China, când americanii le-au adus în curtea instituţiei un exemplar original din autocamionul Hummer, viitoarea maşină naţională.

Firma chinezească care a pus mânuţa pe Hummer se intitulează Sichuan Tengzhong, produce în prezent totul, de la aparate electrice de bărbierit, maşini de tuns iarba, minibusuri, motostivuitoare şi macarale, şi face parte din celebrul consorţiu chinezesc Sichuan Original Mike Puna Adibas Co.

Aşadar, pe lângă porc sichuan şi piept de pui cu sos sichuan dulce acrişor, vom avea şi Hummer Sichuan, să ştiţi şi voi, în caz că nu ştiti pe unde să spargeti banii de chirie şi cafele.

Chinezii, cu mic cu mic, s-au bucurat de marea lovitură. S-a plătit deja avansul pentru o duzină de minigarsoniere din astea Hummer, mulţi multimilionari în dolari chinezesti (sau yeni, nu se prinde lumea ca nu stim geografie) se şi văd la bordul unui Hummer Sichuan cu câte o piţi companioană locală pe nume Nam Su Tyen, ascultând la maxim manele chinezeşi la un Radio Zu local piratat.

Legat de acest subiect, neîntrebat de nimeni, Tudor Chirilă a declarat în exlusivitate: “Lumina străpunge eternul în două, urâtul nu mă poate atinge”. Da.

UPDATE muzical:

Tuesday, June 2, 2009

Dă-i cu imnul pân’ la ziuă, tralala, gâl gâl gâl

Într-o zi liniştită de florar spre cireşar, cineva de la guvern a zis „Unde este cafeaua mea, bă, subalternilor? Şi ce-i cu liniştea asta în ţară? Să fie muzică!” Si a fost muzică. Aşa a primit şi Moga de lucru. Şi s-a apucat de copiat, ăăăă, ăsta, de compus chestii originale. Ţara s-a trezit că are imn turistic fix când se pregătea să o tulească mişeleşte, pe furiş printre boscheţi şi palmieri din plastic, la mare la bulgari. Mutule, Chivule, Bănelinho, staţi liniştiţi, ăsta nu e cu barbarii de tirani, nu se cere la meciuri.

„Bă, da’ şi noi vrem imn, ce funcţia mea înaltă?!” s-a auzit şi prin alte birouri cu şefi de şefi de pe la diverse instituţii care mai de care mai a statului. Aşa s-a făcut că următorul imn ce va fi lansat pe piaţă va fi cel al, opriţi cronometrul!, Serviciului Unic de Apel de Urgenţă 112. Interpretarea fără egal dar cu minusuri şi paranteze va fi asigurată de Anghel Monica. Monica Anghel pentru prieteni şi fani.

Aţi adormit? Nu încă, booon. Când vor vedea că imnul nu-i va opri pe unii cetăţeni să anunţe la 112 bombele din sandwichurile colegei de banca, atentatele la borcanele cu gem din cămara bunicii, dispariţia apetitului sexual şi atacul furnicilor în bucătărie, plus nelămuririle legate de ultimele episoade Santa Barbara şi Tânăr şi neliniştit, responsabilii serviciului 112 o vor reprofila pe Monica Anghel, plantând-o direct în spatele receptorului.

„Bună ziua, spuneţi vă rog cu ce vă pot ajuta, dar mai întâi cine sunteţi, de unde sunaţi, cine sunt eu, hai să văd dacă mă recunoaşteţi, hihihi, câte albume am scos, câte number one hituri am scos, de câte ori am câştigat Eurovision, cât credeţi că mai rezist la Antena 1, cine e mai sexy eu sau Jojo, cum adică băi ea pentru că are vocea mai subţire, unde baţi, nu ţi-ar fi ruşine, şi în plus ce ţii linia ocupată, poate avem fani adevăraţi care nu reuşesc să intre în direct din cauza matale”.

Pese: să nu-i ziceţi lui Moga, dar alţii au venit cu imnuri pe bune, nu cu sedative scăldate în octave înalte. Zic si eu, ca opinia publica. Allez le 118!

Monday, June 1, 2009

Nu daţi banii pe prostii, luaţi lamulţiani-uri la copii!

Că o dată pe an e ziua internaţională a bursucilor. Jos Happy Meal-urile, jos şişchebaburile, jos cipsanele şi elevele porno, hai mai bine un cântec vesel să cântăm.


Tuesday, May 26, 2009

Eu sunt mic nu ştiu nimic, Băse în pod beleşte oaia

Iată dragi plătitori de TVA încă o ştire proaspătă veche de câteva zile. Nu este nicio problemă, ştim că sunteti ocupaţi pentru a aduce mâncare acasă şi pentru a plăti concediul în Insulele Capului Verde şi nu aţi apucat să vă conectaţi la actualităţi. Aşadar:

Plecând de-acasă cu familia minus EBă care era în turneu de promovare la Timişoara, Băse a accesat o baie de mulţime îmblănită în Bucşoaia, City of Choice, asta e în Bucovina, care la rândul ei e în România. Pentru a demonstra că încă e un om simplu din popor, Băse a pus mâna pe foarfecă şi a trecut la treabă, treaba fiind tunderea oilor din stâna unui cetăţean respectabil al Bucşoaiei. A tuns Băse ce-a tuns, iar când au început televiziunile să filmele avea deja ditamai căpiţa de lână în braţe.

A câştigat premiul I, neorganizandu-se de fapt niciun concurs, el fiind singurul concurent. În loc de diplomă a primit îmbrăcaminte 100% oiginală, o bundiţă ornată cu blană de dihor şi un chimir. La final, în loc să pună nişte oi pe foc ca să aibă ce artificii să-i arate preşedintelui, organizatorii (printre care şi George Butterfly) au comis un act plin de originalitate, scriind pe un deal “Bucovina”, din trupuri de oi.

Butterfly i-a şoptit lui Băse că de fapt ar fi trebuit să scrie “Trăiască preşedintele nostru iubit Traian Băsescu, protectorul lu’ Bucovina”, dar nu au mai rămas atâtea oi pe stoc, şi în plus chiar era dificil să faci un apostrof din trei sferturi de oaie.

Monday, May 25, 2009

Gigi a dat, Gigi a luat, fie numele Gigiului lăudat!

Noi file din mica dictatură a lui Gigi pe meleaguri mioritice, fără nicio aluzie la Mioriţa, adică o oaie, vă rugăm să păstraţi decenţa în sală.

Gigi Becali şi-a trecut singur în fişa de post, vinerea trecută la meciul Stelei de la Timişoara cu FC-ul din localitate, atribuţii de antrenor. Aşa a apărut individul Gigi-antrenor. Există semne clare că dezvoltarea lui personală nu se va opri aici.

Înmulţirea se va realiza prin diviziune longitudinală, Gigii rezultaţi având toţi pe lângă citoplasmă şi nucleu, câte o atribuţie primordială pentru ţară şi univers. Vor exista pe piaţă: Gigi-patron, Gigi-politician, Gigi-cercetatpenal, Gigi-antrenor, Gigi-antrenorsecund, Gigi-maseur, Gigi-jucător, Gigi- reporterTV. Se vor produce şi modele interzise sub 18 ani, Gigi-porno şi Gigi-calauşacortului.

El centrează, el dă cu capul.
În exclusivitate pentru cititor, un mic fragment din viitor. Gigi-patron: „Nu jucăm nimic, să-** *** ****!”. Chiar nu jucau nimic. „Ce antrenor ******* e şi ăsta?” Chiar era papagal. Gigi-antrenor îi răspunde: „Jucătorii-s de vină, las ca **-**** ** ***!” Dar nu va apuca să le arate. „Si tu, Gigi-maseur ce tot o ***** acolo?”. Şi chiar o freca. Gigi-antrenorsecund, de undeva din spate: „Lasă măi nea Gigi-antrenor, că **** *** de Gigi-patron nu ştie ce zice, **-** **** ****** ideile!”. Şi chiar şi le-a băgat.

Thursday, May 21, 2009

Greşeala unică de la teza unică, pe înţelesul unic al bursucilor

Subiectele de la teza unică de la istorie au fost, cum altfel, greşite. Armata I a fost confundată cu Armata a II-a, mai mult ca sigur din cauza băieţilor şi fetelor din birourile ministeriale care au chiulit pervers la lecţia cu bastonaşe şi „A mare de mână”. Sau poate a fost o greşeală sinceră, poate chiar nu au crezut că România ar fi putut avea vreodată mai mult de o armată.

Ce să facă cu două? Să-şi trădeze aliaţii şi să întoarcă armele de două ori? Şi în plus, unde să le parcheze pe amândouă? Că poate ar fi vrut şi domnitorii noştri să-şi ţină mârţoagele şi audiurile în curte, departe de ochii societăţii. Şi în plus, ce facem aici, ne luăm de învăţământul românesc? Nu ne-ar fi ruşine? Huo!

Tuesday, May 19, 2009

Turişti un concediu in România?

Se pare că există şi turişti străini care scapă fără să li se fure maşina în timpul concediului în România. Se pare că scapă şi cu portofelele la ei, în care mai au şi bani, cu care îşi cumpără benzina, ca să ajungă acasă, în ţările de provenienţă. Odată ajunşi acasă, aceşti turişti mai au puterea să povestească cum a fost pe tărâm românesc.

Cineva chiar îi ascultă pe toţi, şi la final face o analiză pur statistică a răspunsurilor. O astfel de analiză publicată de curând susţine că „majoritatea turiştilor străini care au petrecut concediul în România sunt nemultumiţi de numărul mic de toalete prezente pe marginea drumurilor din România.”

Voi vedeţi unde s-a ajuns cu manipularea mediatică? Vă daţi seama ce minciuni gogonate pot să inventeze şi aştia? Cum adică pe „marginea drumurilor?”. Unde au găsit ei drumuri în România?

Friday, May 1, 2009

Tu cât timp pierzi în faţa televizorului pentru a verifica dacă tanti care nu reuşeşte nimic în toaletă va reuşi într-un final câte ceva?

Întreb şi eu, ca opinia publică.

Friday, April 24, 2009

Cel care face reclamele Golden Brau este tipul care face treaba sa mearga. Prost!

Cam atât. Bine că nu apare şi tanti Maria, matroana de la cabana 3 Brazi, să încerce să te facă să te trotilezi cu un Golden Brau şi o cutie de Dero. Sau micul Satana de la BCR care să stea mic şi roşu la costum pe umărul drept şi să te ispitească să iei ceva credite mici şi grele de la BCR pentru a cumpăra cât mai multă bere proastă.

Dedicaţion pentru acest Golden Brown Silk Epil al vremii:

Wednesday, April 22, 2009

Olimpiadele Comunicarii, acum şi fără Grupul de Interese

Lovitură de teatru la departamentul Lovituri de bufet din cadrul Grupului de interese. Trebuie regândită toată strategia de uneltiri pe anul în curs, de aceea de data asta mergem la Olimpiade doar pentru a găsi oameni disponibili pentru posturile cheie de „junior coffeemaker” şi „strategic leafscutterforthedogs”. Rugăm seriozitate. Avem covrigi.

Paragraf cu conţinut explicit, pentru doamna Tânjală: nu participăm anul ăsta la Olimpiadele Comunicării, din lipsa de spaţiu în vitrina de trofee sau din lipsa de inspiraţie pentru o poveste despre cât de haioşi şi pufoşi suntem când bem multă cola şi mâncăm la fastfud în timp ce ne pregătim campania. Nu că ar face alţii asta, zic şi eu, ca opinia publică.

Întâmplarea se întâmplă şi anul ăsta acasă la popor, în caz că aveţi drum pe acolo şi vreţi să intraţi la o cafea şi un fursec.

Să câştige cel mai bun! Şi pe locul doi să fie următorul! Şi tot aşa.

Thursday, April 2, 2009

Arestări TV tocmai a cumpărat Becali TV

Mare brânză de oaie în direct la teve, chiar în aceste momente. O duzină de mascaţi i-au făcut o vizită matinală lui Gigi Becali. Gigi Becali i-a primit în pridvorul vilei, în pijamale şi halat. Mascaţii vroiau ceva, nu ştiau exact ce, dar aveau şi acte pentru asta. L-au rugat frumos să îi lase să îi scotocească prin casă, însă halatul lui Gigi Becali nu a fost de acord. Până la urmă l-au trimis să se îmbrace.

Mascaţii l-au rugat să nu se supere pe ei, că na, ţin şi ei cu Steaua şi îşi fac doar datoria. L-au anunţat că trebuie dus cu duba la Poliţie, dar până la urma Gigi a mers cu Merţanul lui. Un mascat mai emotiv a fost auzit de jurnalişti spunând : „Domnule Gigi, pot să vin şi eu cu Merţanul ăsta, că nu am fost niciodată cu aşa o maşină bengoasă. Şi în plus la noi în dubă miroase dubios, cred că a mâncat un alt mascat ceva cârnaţi”.

Gigi Becali l-a acceptat la el în maşină, pe scaunul din dreapta, care cu această ocazie a devenit „scaunul mascatului”, să ştie şi ştirile de la ora 5 cum prezintă accidentele. La coadă la merdenele se aude că Gigi Becali este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, soră cu sechestrarea şi răpirea, uz de arme şi joc incredibil de slab al Stelei.

Simona Sensual nu a putut fi contactată în niciun fel pentru a oferi lămuriri legate sau dezlegate despre aceste întâmplari.

Totuşi, se pare că în spatele acestor acţiuni se află Traian Băsescu, Eba, Stelian Ogică şi Victor Piţi Piţurcă, care prin aceasta încrengătură de şmenuri încearcă să distragă atenţia de la ultimul naufragiu al naţionalei, 1-2 cu schiorii din Austria. Mutule, Nicoliţăule, Mariusniculaeule, jucaţi băi!

Wednesday, April 1, 2009

Mihaela Radulescu la inchisoare

Asta doar in cazul putin probabil in care va fi gasita vinovata pentru ceva rau, si nu va scapa fara sa faca, nu-i asa, inchisoare.

Saturday, March 28, 2009

Choux de Roumanie revine şi vrea să se remarce internaţional

Trupa de mieluşei neînfricaţi ai lu’ nea Piţi spaima competiţiii, (auch, gramatic de fotbaleur) va da piept peste 4 ore cu selecţionata Serbiei. Este vorba despre fotbal, v-aţi prins.

Tactica învăţată cu rigurozitate în cantonamentele din cluburile de noapte este repetată chiar în aceste momente în vestiarul stadionului de pe malul mării, la Constanţa unde toţi băieţii au Leganza, de unde trimisul special al Grupului de interese vine cu ultimele nelamuriri:

Vom juca haotic de ordonat. Pase scurte şi pe sus, ai n-ai mingea, tragi la poarta. Dacă reuşim să dăm un gol la început, pe urmă putem să jucăm şi la 0-0. Dacă o vom da în bară va fi din cauza ghinionului, lipsei de coeziune la nivelul tehnico-tactic, indispoziţiei digestive a lui Mutu, absenţei lui Chivu, Earth Hour, vrăjilor si pleşkaviţelor sârbeşti. Vom câştiga numai dacă nu vom pierde. Sau vom face egal. Ceea ce mi-e egal. Aleo, aleo!

Thursday, March 26, 2009

Alo, Poliţia Română? Un violator amator zburdă liber. Pe net.

Urmează încă o veste proastă, uitaţi-vă de două ori în stânga şi-n dreapta înainte să treceţi strada, poate reuşiţi să daţi cu maşina peste ei: nu toţi violatorii şi hoţii români au plecat la violat cinstit în Italia. Unii nu au mai prins bilete sau poate nu au calificarea necesară pentru o tâlhărie+omor ca la manual, nu se ştie exact.

Ei au rămas prin zona, sa puna la cale niste agresiuni traditional-mioritice. Alo, tanti Poliţia, sunteţi pregătită să notaţi?

Luaţi următorul caz: personajul care se afla miercuri 25 martie a.c. în faţa monitorului conectat la IP-ul 89.41.134.25, într-un colţ întunecat al Piteştiului (oraş din România) încearcă să-şi facă cât mai bine meseria, şi din dorinţă de perfecţionare şi aliniere la ultimele norme europene în domeniu, îl întreabă pe cel mai bun prieten al său, motorul de căutare, cum să. „Cum să o violezi pe una?”

O celulă răcoroasă şi un scaun de masaj de la Enel pentru exemplarul ăsta, vă rugăm!

Wednesday, March 18, 2009

Cât de cool, cât de cool, Anastase şi Năstase se au ca şoarecele şi pisicul

Roberta Anastase este preşedintele camerei Deputaţilor, una dintre cele mai căutate camere de la hotelul-azil-sanatoriu-staţiune balneo climaterică Casa Poporului, unde îşi desfăşoară inactivitatea Parlamentul României. Adi Năstase este un blogger care se va speria cand va vedea ca cineva intra la el pe blog de pe pagina unui Grup de interese, fost prim ministru şi fost multe altele, uns cu toate margarinele. Conflictul de saptămâna trecută dintre cele 2 personaje a început cum se începe de obicei un astfel de conflict. Năstase i-a ocupat locul lui Anastase, Anastase s-a supărat şi l-a zis pe Năstase la doamna dirigintă. Aici vroiam să ajungem. Sau nu.

Pentru a se recupera după conflictul cu Adi Năstase, Roberta a dat o fugă până la Timişoara, să vorbească despre nimic în faţa tinerilor studenţi. „Nimic” înseamnă viitorul acestor studenţi în ţara asta. S-a umplut o sală cu studenţi flămânzi după o prezenţă moca la seminar, s-au desemnat persoanele care urmau să pară interesate să pună întrebări doamnei preşedinte, s-au pornit microfoanele şi a început distracţia.

Grupul de interese vă roagă să treceţi repede peste glasul suav, care îi putea aduce Robertei foarte usor un rol principal în chestia asta. Dacă simte vreunul că îl apucă lacrimile, este chemat frumos afară, pe hol, aceste manifestari nu sunt tolerate, trăim totuşi într-o societate! Mulţumim complicilor noştri, mulţumim Tarom şi nu în ultimul rând nouă.

Monday, March 9, 2009

Sunetul secret a fost demascat! Gol pe plajă la Mamaia!

Premiul de 17000 de coco a fost capturat. Indiciile „apar în reviste” şi „îţi decorează casa” băteau apropouri fine la o cutie de cereale. La deschiderea unei cutii de cereale. Cam slăbuţi la combinaţii băieţii de la Europa FM + Monica Anghel. La cum decurgea concursul puteau să o mai fredoneze la rece mult şi bine, până ajungea premiul la 14700000 de coco, iar când se termina concursul, dupa 6-7 ani de ghicit zgomote, puteau să ofere adevăratul răspuns exact.

Intr-adevăr era o banală cutie de cereale, dar ce fel de cereale? Cu cacao sau simple? Câte grame are cutia, cine importă marca în România şi cât e preţul în oferta săptămânală de la ABC-ul de pe colţ? Cu ce fel de lapte se consumă, când expiră şi câte bucăţi de cereale sunt într-o cutie? Detalii uşor sesizabile încă de la prima ascultare a sunetului. Floare la timpan, băi neinspiraţilor!

Pese: Pictorialul sexy în stil paparazzi cu momentul demascării sunetului secret şi aducerii lui la secţie, în numărul următor. Sau nu.

Wednesday, March 4, 2009

Agenda.ro te vrea şi pe tine, băi şofer indolent de firobuz care eşti tu neatent la nevoile cetăţeanului

Să nu credeţi că avem ceva cu agenda.ro. Pentru că avem. Pregătiţi-vă să driblaţi elegant gramatica şi logica, urmează un nou reportaj acid marca agenda.ro.

Reporterul delegat să se plimbe cu mijloacele de transport în comun pentru a găsi subiectele arzătoare la ordinea zilei a prins o castană serioasă. Aflându-se în firobuzul care îl ducea spre locul în care trebuia să termine de scris vreun Tratat de istoria religiilor sau măcar un volum din Noile aventuri ale căţeluşului Ham, autorul se vede nevoit să coboare printre pământeni şi să atace mârlănia şoferului de firobuz, care o freca la rece cu dispecerul.

Timişoara e deja un loc mai sigur! Multumim ţie, preamărite reporter justiţiar!

Tuesday, March 3, 2009

Luaţi câte o Elena Băsescu, să ajungă la toată lumea

Fiica tatălui fetei lui Traian Băsescu, adică Elena Băsescu dacă ni se permite să vorbim direct, a declarat în exclusivitate pentru toată presa care o aştepta la ieşire din Bamboo că s-a decis să candideze pentru un loc de europarlamentar. Elena nu s-a oprit aici şi a decis să mai editeze nişte fraze, declarând în exclusivitate pentru Grupul de interese că anul acesta se multumeşte cu postul de europarlamentar, însă pe viitor ţinteşte spre locurile de asioparlamentar, americoparlamentar şi de ce nu, mondoparlamentar.

Pese: spionul roz a mai reuşit să transcrie o pagină din jurnalul Elenei Băsescu. Luaţi şi daţi mai departe.

Monday, February 23, 2009

„Sunetul secret” pentru noi este chiar Elodia 2!

Marii combinatori de şmenuri Minerva Astrologie şi Iliuţă Numerologie au fost răzbunaţi. Mazilirea lor a fost uitată, amatorii de concursuri uşoare şi pufoase au acum o nouă preocupare. Este vorba de noul şmen pe bază de telefoane ce se comite zilnic pe megaherţii jucăuşi ai Europa FM, concursul "Sunetul secret".

Ca naiv ascultator ce eşti, ai la dispoziţie 3 secunde de sunet, şi câte un indiciu pe zi. Tot ce trebuie să faci este să suni şi să dai răspunsul greşit, căci răspunsuri corecte nu par să existe. În ultima rundă în care totuşi s-a ghicit zgomotul generator de coco, răspunsul era chiar "sunetul produs de un triunghi de brânză topită, atunci când se lasă deschis de către consumator". În prezent, premiul a trecut de 12000 coco şi se pare că nimeni nu are urechea atât de fină pentru a pune punctele pe i şi a dezvălui care-i treaba cu acest pocănit, horcăit, foşnet, scrâşnit, zăngănit, ţăcănit, frecat, ba chiar toate la un loc.

Grupul de interese se va mulţumi şi cu 75% din premiul pe care vă ajută cu această ocazie să-l câştigaţi. În urma unei şedinţe unilaterale între departamentul Jean Fraude Van Damme din cadrul Grupului de Interese şi reprezentanţii Europa FM, am reuşit să punem picioarele în prag şi să primim răspunsul corect.

Luati un pix şi notaţi: sunetul secret, pentru 12000 de coco, este „sunetul produs de un papagal de ascultător care se chinuie să găsească ceva ce nu există, atunci când află în direct că nu a nimerit răspunsul corect, şi închide receptorul cu coada între picioare şi negru de supărare (rima e din partea casei), gândindu-se totuşi că data viitoare le va arata el cine e cel mai deştept”.

Simplu, băi, neinspiraţilor!

Friday, February 20, 2009

Agenda.ro te vrea doar pe tine, băi tânără legumă de canapea!

Agenda.ro demonstrează încă o dată că singurul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a ajunge să scrii un text la ei, este să te trezeşti. Sigur ţi se întâmplă ceva megainteresant în restul zilei care merită să fie relatat într-un text cu propoziţii clare, cu virgule şi puncte la locul lor. Până ni se servesc adevaratele anchete exhaustive „Ce mi-a mai făcut nevasta mea de mâncare azi”, „Incepe să îmi placă de fata de la corectură, ce mă fac?”, „Vreau să-mi dau demisia, pot?” sau „Cine suntem şi de ce?”, aducem în lumina clickurilor, ultima păţanie a reporterului naţionale (sau regionale, cum vreţi s-o luaţi), în autobuze şi firobuze, aceste ultime bastioane ale realităţii româneşti de zi cu zi.

Iritat până peste cap de energia unor bursuci din clasele 3-4 (=-1, dacă mai erau dubii), reporterul undercover încearcă o discreditare a princhideiilor, pe motiv că l-au lăsat călcat şi udat, în autobuz. Nu se ascunde după tastatură, aruncă cu toate sinonimele în ei, îi vrea anemici sau poate direct pe patul de spital. Jos vârsta copilăriei, jos joaca şi prezumţia de copilărie, treceţi acasă la televizor băi copii enervanţi ce sunteţi, că vă scriu la gazetă pe toţi!


Wednesday, February 11, 2009

Choux d'Arabie: allez les moutons, pe ei, pe mama lor!

الغرامة الطاقم ! Adică, "bine că a plecat şi Mirel Radoi la o echipă de mare renume internaţional, că altfel nu ajungeam niciodată să ne familiarizăm cu spectaculosul campionat de fotbal arab". Acum că a trecut excitarea momentelor când Rădoi Mirel semna cu şeicii, putem în linişte să despicăm conducta de petrol în 4. Mega transferul Mirelului este unul dintre cele mai discutate cazuri din sportul ăsta cu papagali gelaţi şi minge rotundă de la noi.

„Iată dragi telespectatori cum Mirel Rădoi calcă cu piciorul drept pe uşa aeroportului, da, iată, urmează piciorul stâng, mestecă gumă, da, Mireeeel, Mireeeeel!” sau clasicul calcul al căruţei de bani pe care o va câştiga: „Mirel va câştiga 1,4 milioane de coco pe an, cu care va putea cumpăra 1536 de Loganuri, 3342 sticle de ţuică dublu rafinată, 189000 de saci de pufuleţi, 430987 de perechi de iegări confort I pentru iubită, etc.”

Sport.ro (televiziune în limba română, pe poziţia 21 la unele telecomenzi) a simţit că aici e o castană bună de prăjit şi a trecut la transmis meciuri de prin Arabia. Să nu ne mirăm dragi telespectatori, ani de zile ne-au fost servite mari meciuri de fotbal cu turci şi ucrainieni pârliţi, doar pentru că acolo se afla cel mai Lucescu dintre antrenorii români. A trebuit să făcem valuri la fentele de manual din celebrele bătălii Galatasaray-Valerenga, Şahtior Doneţk-FC Avântul Blablabla, în timp ce pe alte tarlale se jucau mult mai siropoasele Real-Juventus sau Manchester-Bayern.

Asta-i ţara în care ne trezim. Dacă mâine pleacă Şomcherechi, Dănălache sau Bourceanu (mucho grande giocatore) să joace pe Lună, în divizia a 2-a de pe Venus sau în liga de tineret rezerve a unei grădiniţe cu program redus din Fiji, sigur se va găsi vreo televiziune să ne transmită în direct fiecare pasă sau măcar fiecare agăţare de fufe în discotecile venusiene.

Friday, February 6, 2009

Emil Boc, du-te şi te culcă!

Ciufulit şi profund intimidat de conştiinciozitatea cu care Radu Naşul de la B1 Tv Moraru îi dedica (in direct cu poporul) ode de preamărire şi îl lăuda pentru puterea si măreţia lui, Emil Boc a declarat cu un zâmbet gingaş pe mutră (de parcă trebuia iar să o mintă pe soţie că nu a fost să mănânce popcorn cu amanta), că inflaţia din anul 2009 va fi de maxim 3,5%. La cât de derutat e el şi guvernul care îi poartă numele, trebuie să ne aşteptăm la o inflaţie de 2009% în maxim 3,5 zile. Haideţi, toţi în cor: „Emil Boc, du-te şi te culcă!”

Monday, February 2, 2009

Câteva exemplare plecate la muncă cinstită în Italia lansează serviciul: Viol la domiciliu

Nimeni nu a zis că viaţa de viitoare mare vedetă în sat este uşoară. Până să ajungi subiectul unui reportaj PRO TV în care să te lauzi cu cinstea şi hărnicia ta de român furnicuţă care trudeşte zi lumină în alte ţări dar începe să vorbească limbi străine şi să aibă afacere proprie, ai de cărat după tine (pe lângă frica că sunt carabinierii pe urmele tale) şi mândria că înjuri, furi şi violezi tot în româneşte.

Câţiva indivizi (întotdeauna se foloseşte pluralul, românul infractor nu îşi pierde calitatea de papagal notoriu incapabil să facă ceva de unul singur) care se încadrau perfect în tiparele mai sus menţionate, şi-au dat seama ca în această societate de consum care taie orice avânt romantic de unire în suflet şi trupuri nu mai există dragoste sinceră şi atracţie nevinovată nici măcar între un hoţ de poşete şi o posesoare de poşete. S-au împărţit în 2 grupuri distincte şi au trecut la fapte. Fiecare faptă, cu câte o victimă, la victimă acasă sau la victimă în maşină, cu soţul victimei legat în portbagaj pentru că comenta prea mult.

La secţia de politie au adoptat poziţia ghiocelul lovit în aripă de remuşcări. Că sunt şi ei români sărmani, care, disperaţi pentru că nu aveau ce fura din cauza crizei economice au decis să-şi stingă amarul, cum au ştiut şi ei. Hai Proteveu’, se aude? Repede un serial cu Inimă de violator, ceva, de mare rating, un revelion cu violatori dacă se poate, hai că asta-i castana câştigătoare în 2009. Hai încarcerare!

Saturday, January 31, 2009

Avem buget, avem valoare, Uzzi o simte pe spinare

Pentru cei dintre voi care nu s-au impiedicat in ultima vreme de vreo realitateatv sau antena3 uitate deschise pe televizorul ipotecat din sufragerie si nici nu au fost amenintati cu asfixierea prin gadilare daca nu se intereseaza de cum mai merge tara asta, va zicem noi cum merge. Prost merge. (Bai Realitatea TV, ne poti cita) Vom reveni cu amanunte.

Pana una alta, dinspre cardiologie vine o stire de inalt interes mondial. Venita in Timisoara direct din spatele blocurilor gri, unde era sa fie uitata de realizatorii de la Atomic (da, TV K Lumea, va mai amintiti, nu-i asa?), deci venita sa sustina un seminar stiintific despre efectele crizei in viata de cartier, trupa de hop-hip BUG Mafia a avut o surpriza, in spatele usii cu numarul 5, haideti, valuri, oooooooo! La finalul concertului sustinut intr-un fost manele-party-club, s-a lasat cu putina viata de cartier direct in plina viata de discoteca.

Un element al triolului Mafia a ajuns la spital, agresantul fiind, desigur, neidentificat pana la aceasta copca. Mihaela Radulescu a declarat in exclusivitate pentru Grupul de interese ca nu stie nimic despre cazul acesta dar daca atacatorul era fumator ea il contesta, Profesoara de franceza avea autres chats a fouetter (alte pisici de rasfoit, pentru nefrancofoni), eleva porno era la meditatii de matematica dorind neaparat sa ajunga cel putin studenta porno, nu a vrut sa ia nici o pozitie in acest scandal. Pe surse am aflat ca totul va fi bine, Uzzi primind deja propunerea sa faca un featuring cu HI-Q pentru a marca come-back-ul, tine mainile-n aer, hai striga cu mine.

Revenim la Romania. Vazand cam cum sta treaba si fiind convins ca poporul il vrea doar pe El sa rezolve tot si toate, tatal fiicei lui Traian Basescu a venit intr-o zi de la bufet si a zis: „Sa fie buget!”. Emil Boc era pe faza si a contrat fioros cu reverul: „Vom face buget!”. Metaforicăl and economicăl speaking, Romania era plecata in tabara pe banii parintilor, care nu prea stiau cat pot sa o tina acolo, pentru ca nu aveau calculat nici un soi de buget. Dupa o luna in care Romania si-a facut de cap si a cheltuit totul pe genti si tigari, iata ca s-au trezit si papagalii sa miste un deget.

Si uite cum Traian Basescu a devenit primul marinar de pe mapamond care calculeaza bugetul unui stat. Hai înfundare!

Monday, January 26, 2009

Falsele lui Buzdugan prezinta: Buzdugan centreaza, Felix se inalta si sublim marcheaza

Libertatea de exprimare a jurnalistului roman nu a mai ajuns niciodata pe aceste culmi inalte atinse de curand de cuplul de impact frontal de la Zu (radio in limba romana, pentru consumatorii care nu sunt in tema), Buzdugan si Morar. Fanii sunt rugati sa coboare din vagoane, nu urmeaza nici o farsa ultracomica in care Buzdugan sa fenteze megahaios o babuta hiperderutata care sa repete SEX in loc de DEX la nesfarsit, starnind valuri gigahohotesti(?!) de ras in randul ascultatorilor pasionati.

Ultima victima, insusi inegalabilul, inconfundabilul, inifugabilul, Daaaan Felix Motanu' Voiculescu, adica da, teoretic patronul celor 2 farsori (din fr. farceur). Deci, jdiuuu ca sa zic asa, asta da tupeu! Ce curaj, ce incredibila idee, ce mare fasss. Desfasurarea discutiei nu lasa loc la interpretari malitioase. Buzdugan matura pe jos cu patronul sau, il ridiculizeaza cu fiecare consoana rostita, il fenteaza ba pe stanga, ba pe dreapta, publicul e in deliiiiir! La pauza, subliniem cele mai tari faze ale reprizei:

Buzdugan: - Ne gandeam ca...daca...trustul Intact are nevoie de niste ajutoare de stat, sa stam de vorba, sa...
Felix: -NU nu, daca statul vrea sa ajute, sa ajute populatia, sa nu dea banii la firme.


Ouch! Felix la podea! 1-0 pentru Buzdugan.

Buzdugan (still undercover): "-Domnul prim-ministru va roaga sa vorbiti cu domnii de la matinalul de la radioul ala, Zu, domnii aia care se iau de primul-ministru, ca sa nu se mai ia de el..."
Voiculescu: -Domnule, eu nu m-am implicat niciodata in politica editoriala"


Uai! Felix la podea2! Again! 2-0 pentru Buzdugan!
Repriza a doua se suprapune cu o tirada electorala in care Felix explica geneza supranumelui "Motanul Felix", ofera solutii pentru a imbunatati calitatea programelor radio din Romania+Mapamond, solutii economice si sfaturi de conduita prim-ministeriala. Suculent!

Lovitura de gratie, ca de obicei, la final.

Buzdugan:"-Stati, stati, ca mai am sa va spun ceva. Sunt Daniel Buzdugan si a fost o faaaaarsaa!!!!@@@&&%^#%!%!"
Voiculescu: "-Ha ha ha, da, ha ha ha." etc.


Ce deznodamant! Felix la podea3, domnule Gadea, ma intelegi?
Hai si cu dovada, pana nu ne-o ia inainte agenda.ro.

Monday, January 19, 2009

Agenda.ro te vrea şi pe tine, olimpicule la română!

Agenda.ro vrea sa fie cat mai aproape de consumatori in aceasta perioada de criza in care te gandesti de doua ori inainte sa dai si ultimele clickuri din buzunar pentru o cautare despre eleva porno sau profesoara de franceza. Ar vrea sa fie atat de aproape incat sa stie cum reuseste consumatorul timisorean sa treaca peste fiecare zi in parte, sa stea langa el in tramvai, sa-i sopteasca vorbe dulci "viziteazzzza agenda.ro, devii tot mai somnoroooos, viziteazaaaa agenda.ro", etc si asa mai departe.

Reporterii au fost aruncati in realitate, fiind obligati sa se intoarca cu ceva spumos de dat la populatia dornica sa vada casierite rastignite cu propriul capsator, altfel nu li se mai deschide usa redactiei. Unul dintre ei s-a intors cu aceasta relatare de inalta implicare sociala. Luati de intelegeti daca puteti.

 

blogger templates 3 columns | Make Money Online