Wednesday, March 4, 2009

Agenda.ro te vrea şi pe tine, băi şofer indolent de firobuz care eşti tu neatent la nevoile cetăţeanului

Să nu credeţi că avem ceva cu agenda.ro. Pentru că avem. Pregătiţi-vă să driblaţi elegant gramatica şi logica, urmează un nou reportaj acid marca agenda.ro.

Reporterul delegat să se plimbe cu mijloacele de transport în comun pentru a găsi subiectele arzătoare la ordinea zilei a prins o castană serioasă. Aflându-se în firobuzul care îl ducea spre locul în care trebuia să termine de scris vreun Tratat de istoria religiilor sau măcar un volum din Noile aventuri ale căţeluşului Ham, autorul se vede nevoit să coboare printre pământeni şi să atace mârlănia şoferului de firobuz, care o freca la rece cu dispecerul.

Timişoara e deja un loc mai sigur! Multumim ţie, preamărite reporter justiţiar!

Friday, February 20, 2009

Agenda.ro te vrea doar pe tine, băi tânără legumă de canapea!

Agenda.ro demonstrează încă o dată că singurul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a ajunge să scrii un text la ei, este să te trezeşti. Sigur ţi se întâmplă ceva megainteresant în restul zilei care merită să fie relatat într-un text cu propoziţii clare, cu virgule şi puncte la locul lor. Până ni se servesc adevaratele anchete exhaustive „Ce mi-a mai făcut nevasta mea de mâncare azi”, „Incepe să îmi placă de fata de la corectură, ce mă fac?”, „Vreau să-mi dau demisia, pot?” sau „Cine suntem şi de ce?”, aducem în lumina clickurilor, ultima păţanie a reporterului naţionale (sau regionale, cum vreţi s-o luaţi), în autobuze şi firobuze, aceste ultime bastioane ale realităţii româneşti de zi cu zi.

Iritat până peste cap de energia unor bursuci din clasele 3-4 (=-1, dacă mai erau dubii), reporterul undercover încearcă o discreditare a princhideiilor, pe motiv că l-au lăsat călcat şi udat, în autobuz. Nu se ascunde după tastatură, aruncă cu toate sinonimele în ei, îi vrea anemici sau poate direct pe patul de spital. Jos vârsta copilăriei, jos joaca şi prezumţia de copilărie, treceţi acasă la televizor băi copii enervanţi ce sunteţi, că vă scriu la gazetă pe toţi!


Saturday, January 31, 2009

Avem buget, avem valoare, Uzzi o simte pe spinare

Pentru cei dintre voi care nu s-au impiedicat in ultima vreme de vreo realitateatv sau antena3 uitate deschise pe televizorul ipotecat din sufragerie si nici nu au fost amenintati cu asfixierea prin gadilare daca nu se intereseaza de cum mai merge tara asta, va zicem noi cum merge. Prost merge. (Bai Realitatea TV, ne poti cita) Vom reveni cu amanunte.

Pana una alta, dinspre cardiologie vine o stire de inalt interes mondial. Venita in Timisoara direct din spatele blocurilor gri, unde era sa fie uitata de realizatorii de la Atomic (da, TV K Lumea, va mai amintiti, nu-i asa?), deci venita sa sustina un seminar stiintific despre efectele crizei in viata de cartier, trupa de hop-hip BUG Mafia a avut o surpriza, in spatele usii cu numarul 5, haideti, valuri, oooooooo! La finalul concertului sustinut intr-un fost manele-party-club, s-a lasat cu putina viata de cartier direct in plina viata de discoteca.

Un element al triolului Mafia a ajuns la spital, agresantul fiind, desigur, neidentificat pana la aceasta copca. Mihaela Radulescu a declarat in exclusivitate pentru Grupul de interese ca nu stie nimic despre cazul acesta dar daca atacatorul era fumator ea il contesta, Profesoara de franceza avea autres chats a fouetter (alte pisici de rasfoit, pentru nefrancofoni), eleva porno era la meditatii de matematica dorind neaparat sa ajunga cel putin studenta porno, nu a vrut sa ia nici o pozitie in acest scandal. Pe surse am aflat ca totul va fi bine, Uzzi primind deja propunerea sa faca un featuring cu HI-Q pentru a marca come-back-ul, tine mainile-n aer, hai striga cu mine.

Revenim la Romania. Vazand cam cum sta treaba si fiind convins ca poporul il vrea doar pe El sa rezolve tot si toate, tatal fiicei lui Traian Basescu a venit intr-o zi de la bufet si a zis: „Sa fie buget!”. Emil Boc era pe faza si a contrat fioros cu reverul: „Vom face buget!”. Metaforicăl and economicăl speaking, Romania era plecata in tabara pe banii parintilor, care nu prea stiau cat pot sa o tina acolo, pentru ca nu aveau calculat nici un soi de buget. Dupa o luna in care Romania si-a facut de cap si a cheltuit totul pe genti si tigari, iata ca s-au trezit si papagalii sa miste un deget.

Si uite cum Traian Basescu a devenit primul marinar de pe mapamond care calculeaza bugetul unui stat. Hai înfundare!

Monday, January 19, 2009

Agenda.ro te vrea şi pe tine, olimpicule la română!

Agenda.ro vrea sa fie cat mai aproape de consumatori in aceasta perioada de criza in care te gandesti de doua ori inainte sa dai si ultimele clickuri din buzunar pentru o cautare despre eleva porno sau profesoara de franceza. Ar vrea sa fie atat de aproape incat sa stie cum reuseste consumatorul timisorean sa treaca peste fiecare zi in parte, sa stea langa el in tramvai, sa-i sopteasca vorbe dulci "viziteazzzza agenda.ro, devii tot mai somnoroooos, viziteazaaaa agenda.ro", etc si asa mai departe.

Reporterii au fost aruncati in realitate, fiind obligati sa se intoarca cu ceva spumos de dat la populatia dornica sa vada casierite rastignite cu propriul capsator, altfel nu li se mai deschide usa redactiei. Unul dintre ei s-a intors cu aceasta relatare de inalta implicare sociala. Luati de intelegeti daca puteti.

Saturday, November 29, 2008

Agenda.ro te vrea pe tine, băi însetatule de pornografie

Agenda.ro se bazează pe faptul că mai există internauţi care au măcar o mână liberă cu care să tasteze, înteresaţi să o cunoască exhaustiv şi fără obligaţii pe celebra elevă-actriţă. Atât de mult se bazează pe asta încât o spun şi în titlul site-ului din dotare, şmecherie ieftină prin care vor să îi ademenească pe fanii pornoelevei pierduţi prin căutările lui google. Creşte traficul, angajaţii sunt fericiţi că nu îi dă Zoly afară, pe la serverele agenda se poate auzi triumfătorul „ha! te-am făcut încă o dată internetule!” SEO de Timişoara, asta e valoarea, n-ai cu cine, ne-au furat arbritii, ura si la gara!

Monday, November 24, 2008

Lupaceanu Adelina pentru noi este Ceauşescu 2!

In caz că aveţi pe canapeaua din sufragerie oaspeţi de pe alte planete şi sisteme lactee, care nu înţeleg cine sunt zeii ăştia doi care apar peste tot prin Timişoara, aveţi aici un scurt îndreptar:

Lupăceanu Adelina nu candidează la nici un post politic, desi numele ei apare pe toate gardurile. În cazul în care fiinţa asta există, s-ar putea să fie un fel de sexy profesoara de franceză misterioasă despre care încă nu a apărut pictorialul, avi-ul sau mpeg-ul care să dezvăluie dacă impresiile referitoare la performanţele sale sexuale (vopsite pe toate zidurile din Timişoara, impresiile, nu performanţele) au ceva sâmbure de adevăr sau sunt doar pură fabulaţie, aveti grijă cu cititul, să nu avem discuţii cu CNA-ul.

Robu Nicu este exact Robu de la Robu&team, sau chiar Robu-candidatul cu cele mai multe afişe electorale, în care apare Robu, fără team, dar cu Robu, câteodată şi cu un grăsan care să mai umple spaţiul liber din poză, dar atenţia cade tot pe Robu. Cu greu găsiţi prin Timişoara un zid curat şi onest care să nu aibă vreun afiş cu Robu care să te cheme să-l votezi pe Robu, rob al lui Robu. Şi nici măcar nu am primit bani să scriem atâtea despre ăsta, cum îl cheamă, că am uitat.

Apel către voi, băi alegătorilor: grijă mare cu ştampilele alea, AMR 6 zile, ne vdm, mai vb, pa şi pusy!

Thursday, November 13, 2008

Şmenne electoral de Timişoara

Deci băi alegătorilor cu spiritul civic şi indignările la voi, auziţi aici întâmplare. Candidaţii timişoreni care se simţeau cu musca pe căciulă, cu prea mult coco în cont şi cu alte năzdrăvenii fără factură în curtea vilei, au pus miercuri dimineaţa de o acţiune tip Delta Fors, prin care să-şi păstreze imaginea curat murdară. “Ce au făcut, ce au făcut?” vă întrebaţi dezlănţuiţi? Asta: în fiecare miercuri dimineaţa apare la tarabe Caţavencu, pe care îl ştim şi îl ştiţi. Săptămâna asta, Caţavencu conţine o listă simpatică cu lista candidaţilor pătaţi, supranumită “lista dalmaţienilor” pe la ieşirea din autobază.

Vajnicii candidaţi de care vă ziceam, mari caţavencologi şi iubitori de presă nostimă au cumpărat înca de la prima oră toate exemplarele destinate cetăţenilor de 5 stele, direct de pe scara trenului, ca să nu scape vreun ziar incriminator la alegătorii pe care ei încearcă să-i vrăjească, vrăjească am zis. Până nu vedem şi noi lista aia, ni s-a promis o reeditare de efect, putem doar să ne întrebăm care sunt făptaşii: pesedişti, pedelişti, penelişti, Grapini, Robu&team, care mai sunteţi băi acolo în întuneric?

Wednesday, November 5, 2008

Votati Doru! Aleo, aleo!



Doru te provoaca sa votezi Doru! De Doru este nevoie acolo unde nu este Doru. Doru este calea catre succes in facultate, mai ales daca esti de acord cu Doru. Doru ii face campanie lui Doru pentru un loc calduros in ceva comitet si comitie la Universitatea de Vest. Doru te vrea alaturi de el in incercarea de a-l urca pe Doru pe culmile cele mai inalte ale succesului studentesc. Doru nu este luciferic, Doru e om din popor, ca tine si ca si mine, daca am fi simtit vreodata nevoia sa facem o poza cu buricul pe afara si cu chilotii la expozitie. Doru deja a recunoscut ca il va vota pe Doru. Hai copii, TATOV pe mutra lui Doru si nu veti mai auzi de el niciodata. Asa sa ne auda Doru.

UPDATE IMPORTANT PENTRU PATRIE:
Doru nu a castigat. Doru nu a primit nici un vot. Doru a declarat la final; "Doru nu vrea sa comenteze, dar Doru stie ca a fost furat!". Asta este Dorule, Grupul de Interese a incercat cat a putut sa te bage in fata, dar na, se intampla si la Doru mai mari. Pe viitor, hai Dorulificare!

Tuesday, October 21, 2008

Emokizii si-au gasit Nasul

Care nu e de fapt Nas, e de fapt un frate. Nici frate nu prea e, e chiar Fratele mai Mare. Sa iasa Costel!

Asadar, Timisoara, Romania, undeva, candva, peste tot. In plina pauza de gogosi, Politia Timisoara prin departamentul CSI: Curente Vestimentare si Farduri, lanseaza in societate un nou serviciu de aparare a cetatenilor. Deocamdata de ei insusi, pentru ca nu au gasit inca solutia pentru caini vagabonzi, hoti, violatori, prearaufacatori si soferideFerarri.

Diversiune pe fata. Singurii afectati sunt sarmanii emokizi de Timisoara, care au inca un motiv sa-si innece amaraciunea si necazul in multa inghetata de capsuni (McFlurry, McEmo ce mai), Frutti Fresh de grapefruit roz sau sa asculte un Tokio Hotel de dor si jale. Politia monitorizeaza strict activitatea emokizilor, chiar au emokizi falsi infiltrati in grupurile deja existente. Cartitele politiste sunt usor de observat. Deci, falsii emokizi nu fumeaza cu patos Monte Carlo necartonat sau Winchester fara filtru si nu stau speriati de lumina si porumbei, ci stau mai retrasi, transpirand sub soare, cu un pix si un carnetel in mana, injurand de zor pe ala care a avut ideea cu tricouri negre intr-o zi atat de calduroasa si notand ce idei de nesupunere sociala se mai aud in jur. Sa iasa Izabela!

 

blogger templates 3 columns | Make Money Online